Ce este imunologia ?
Imunologia studiaza, in primul rand, functia de aparare a organismului uman , care face parte din categoria functiilor de relatie si este esentiala pentru supravietuire. Sistemul imunitar este esential pentru supravietuirea organismelor multicelulare, datorita agresiunii permanente a agentilor infectiosi (microorganisme si virusuri).
In ce consta examenul imunologic?
Analizele imunologice se bazeaza pe reactia dintre antigenul specific si anticorpii specifici din serul care se cerceteaza. Toate aceste reactii imunologice facute fie in eprubeta, fie pe pielea omului (indiferent daca sunt pozitive sau negative) se repeta la diferite intervale de timp atat pentru stabilirea unui diagnostic corect cat si pentru a constata daca tratamentul facut a avut efectul scontat.
Aceste analize se fac pentru descoperirea acelor boli la care nu este posibil sa se puna in evidenta agentul patogen cauzator de boala din anumite motive. Uneori bolnavul vine prea tarziu la laborator, dupa ce microbul a disparut din organism, fie dupa o vindecare naturala, fara tratament, fie dupa o vindecare in urma tratamentului cu antibiotice (febra tifoida, infectii cu streptococ, etc.).
LABORATOR DE ANALIZE MEDICALE - IMUNOLOGIE